kitsch-ul in moda

Ce este kitsch-ul?

Kitsch, cuvînt german intraductibil, intrat ca atare în fondul de termeni internationali ai esteticii si utilizat pentru a desemna arta de prost gust, pseudo­arta, ca si prostul gust în general. Kitsch-ul sem­nifica arta-surogat, precum si toate acele produse artistice concepute în spiritul exploatarii doar a unuia sau unora dintre grupurile de stimuli ce intra in compunerea artei: stimuli de ordin biologic (in­deosebi cei erotici), de ordin etic (sentimentalis­mul), de ordin magic ori ludic. Kitsch-ul se refera, prin urmare, la un univers lipsit de profunzime si de semnificatii social umane superioare. Datorita al­terarii gustului estetic în conditiile industrializarii, serializarii si comercializarii productiei de arta sau a celei artizanale, apare si un public kitsch cu gus­turi estetice kitsch, predispus a fi receptiv la vulga­ritate, la gregar sau melodramatic.

Kitsch-ul. Formele şi principiile Kitsch-ului ca fenomen general în artă

Aşa cum există autentic, există şi neautentic, aflat într-o strânsă legătură cu autenticul, la fel cum, în aceeaşi lume a valorilor estetice, frumosul este strâns legat de urât. Kitsch-ul, pentru că despre el este vorba, se consideră în dicţionarele de specialitate ca fiind un „termen folosit pentru a desemna un obiect decorativ de prost gust”, cu referire directă la arta plastică sau, într-o definiţie care-şi găseşte locul până la un punct şi în teatru, Kitsch-ul reprezintă o „reproducere sau copiere la scară industrială a unor opere de artă, multiplicate şi valorificate comercial”. In Psihologia Kitsch-ului, Abraham Moles ne prezintă o posibilă etimologie a cuvântului susţinând că termenul Kitsch apare pentru prima dată la München, în 1860, kitschen însemnând „a face ceva de mântuială” şi, cu un sens mai special – „a transforma mobila veche”, sub formă de verb într-un limbaj familiar. Un alt strămoş al Kitsch-ului este verkitschen, care inseamnă „a degrada, a poci, a măslui”, altfel spus, „a vinde cuiva altceva decât el a cerut” 2. În lipsa unei definiţii pe deplin satisfăcătoare a Kitsch-ului, putem combina abordarea istorico-sociologică, în care Kitsch-ul este strâns legat de industrializarea culturală (televiziunea este un exemplu), cu abordarea estetico-morală, în care Kitsch-ul este o artă falsă, de cele mai multe ori gândită pentru consum, cu menirea de satisfacere imediată, în cel mai direct şi mai simplu mod posibil, a nevoilor estetice ale unui publicu larg, de masă. Desprins din modern, Kitsch-ul este o formă eminamente estetică de a minţi, o formă prin care frumosul, în diversele sale forme, de la artele plastice până la artele scenice, este distribuit social, ca orice alt produs, în funcţie de cerere şi ofertă. El poate fi catalogat uneori şi ca „valoare ratată”, ca „neputinţă sau deficienţă de meşteşug”, ca „incapacitate tehnică” sau „slăbiciune artistică”. Privind arta de animaţie în ansamblul ei prin prisma spectacolului reprezentat scenic, descoperim Kitsch-ul pe scena de animaţie sub patru forme: (a) Există un Kitsch al compoziţiei şi al asocierii formelor, rezultat dintr-o proastă alăturare de elemente estetice şi structurale într-un spectacol; (b) Există un Kitsch al pseudo-tradiţiei şi, tot aici, un Kitsch al pseudo-clasicului; (c) Întâlnim frecvent şi un Kitsch al pseudo-modernităţii şi (d) există un Kitsch al „împrumutului” (însuşirea unor forme estetice promovate de alţi creatori)

Complexitatea domeniului luat in discutie impune o abordare pe cat posibil sistematica, motiv pentru care consideram utila circumscrierea fenomenului kitsch printr-o definitie, furnizata de Dictionarul de estetica generala (1972): „Kitsch - cuvant german intraductibil, intrat ca atare in fondul de termeni internationali ai esteticii si utilizat pentru a desemna arta de prost gust, pseudo-arta, ca si prostul gust in general. Termenul „kitsch“ - ca si mijloc lingvistic de conceptualizare a realitatii pe care o circumscrie - a intrat in uzul vocabularului de specialitate relativ recent, in cursul celei de-a doua jumatati al secolului al XIX-lea, fiind folosit pentru prima oara cu sensul modern in timpul unui congres pe teme artistice, desfasurat la München, in anul 1860. In limba germana, verbul „Kitschen“ este folosit cu sensul general de „a face ceva de mantuiala“ si, cu o conotatie speciala, pentru „a transforma mobila veche“; „verkitschen“, termen derivat din aceeasi radacina, semnifica „a degrada, a poci, a maslui“. Din aceasta perspectiva, asa cum arata Abraham Moles, unul dintre primii teoreticieni ai fenomenului, in cartea sa intitulata „Psihologia kitsch-ului“, termenul indica „o gandire etica subiacenta de negare a autenticului. (...) Kitsch inseamna «fusereala» si reprezinta o consecinta estetica a punerii in vanzare a tuturor produselor unei societati in magazine, care devin - ca si garile - adevarate temple“. Existand latent sau manifest in toate epocile istorice, kitsch-ul are totusi perioadele sale de prosperitate, dintre care cea mai apropiata de modernitate (si, de altfel, etapa decisiva, care a marcat expansiunea sa nestavilita pana in epoca actuala) este reprezentata de evolutia civilizatiei burgheze. Potrivit aceluiasi autor, „kitsch-ul se afirma cu tarie in momentul in care burghezia ajunge la abundenta, adica la un exces de mijloace in raport cu necesitatile“, deci la un soi de gratuitate - inteleasa ca lipsa de consistenta -, moment in care isi impune fara drept de apel propriile norme in domeniul productiei artistice. In acest context, „kitsch-ul este indisolubil legat de arta, asa cum autenticul este legat de autentic“. Situatia este chiar mai... tragica decat s-ar putea crede, deoarece, considera Abraham Moles, „o farama de kitsch exista in orice fel de arta, intrucat intotdeauna exista un minimum de conventionalism, de dorinta de a face pe placul clientului, de care nu este scutit nici un maestru“!

In lumina - sau, mai degraba, in... opacitatea nebuloasa - a acestor consideratii, kitsch-ul este, dincolo de expresia sa strict materiala, o atitudine, un anumit fel de a fi, o stare de spirit care, in anumite circumstante social-istorice se cristalizeaza in obiecte.

Etimologic, cuvîntul kitsch are mai multe origini posibile: se considera de exemplu ca ar veni din verkitschen, care în jargonul austriac înseamna “a strica stilul”, “a poci” sau “a vinde pe nimic”. O alta versiune ar fi ca provine din englezescul sketch, care desemneaza suveniruri ieftine cumparate de turisti. Se mai sustine ca ar veni de fapt din rusescul kutcheetsya, cuvînt care, tradus, este echivalent cu “a fi arogant, înfumurat”. În fapt, cuvîntul kitsch a fost folosit pentru a descrie obiecte, dar si epoci, în egala masura “urîte” si “rele”. Hermann Broch afirma ca “toate perioadele în care se înregistreaza un regres valoric sînt perioade kitsch”, întelegînd prin asta atît cel de-al treilea Reich, dar si ultimele zile ale Imperiului Roman. Desi în trecut, cum se observa, kitschul desemna decadenta morala si artistica, astazi ar putea fi vazut ca un produs al societatii deschise, de consum, ba chiar ca un semn al perioadei cunoscute sub numele de “la belle epoque”. Caci prosperitatea economica, o data cu cultura de masa pe care o induce în zilele noastre, poate avea drept consecinta si un fel de “declin moral”. În acord cu acestea, unii comentatori considera kitschul ca fiind forma actuala a goticului, barocului sau rococo-ului, ba chiar a manierismului, daca ne gîndim la Hocke. Kitschul ar fi, astfel, o mixtura a stilurilor, care implica în mod necesar cacofonia si zgomotul. În efortul sau de a-l seduce pe privitor, “arta” kitsch opereaza simultan asupra tuturor simturilor, producînd un efect sinestezic, dar si comic. Paradoxal, se poate vorbi totusi de o anumita unitate stilistica, data în mare tocmai de senzatia de “confort” pe care o degaja kitschul, de farmecul lui de arta “usoara”. Aici intervine, de fapt, si diferenta specifica a “artei kitsch” fata de baroc sau rococo – ea este accesibila tuturor claselor sociale, este ieftina si abordabila. Aceste lucru este îndatorat, în mod evident, tipului de productie în serie pentru care materialul plastic a devenit de baza. Kitschul alege astfel calea civilizatiei moderne care înlocuieste naturalul cu artificialul, folosind mereu substitute, atît pentru materiale cît si pentru sentimente. Exista aici o negatie subconstienta a autenticului, senzatia ca totul poate fi copiat, deghizat, redus la matrita.

Printre curentele modei, kitsch-ul apare ca un atribut relativ. Intr-o epoca sau alta, gusturile si perceptia oamenilor se modifica, la fel si caracterizarile asupra vestimentatiei. Acum cateva decenii nici macar nu-ti puteai imagina cum ar fi sa combini voalul cu matlaseurile, si inca la o tinuta care se dorea haute-couture, sau sa apari intr-o blana vopsita portocaliu ori ciclamen.

Moravurile se schimba asadar. In principiu insa, de la inventarea cuvantului incoace, kitsch-ul a fost vazut ca opusul bunului gust, al stilului, rafinamentului si elegantei. Termenul este folosit mai frecvent in domeniul artelor vizuale, decoratiunilor, mobilierului, ambientului. Astfel, un tablou, o mobila sau o incapere pot fi kitsch. Pentru vestimentatie, paleta de calificative in aceasta zona este mai larga, asa incat in limba romana auzim mai des caracterizari de genul: de prost-gust, vulgar, topesc, inzorzonat, tipator, extravagant etc.

In moda, acestea nu-i feresc nici pe designerii celebri, cum ar fi Jean-Paul Gaultier, Versace, Dolce&Gabbana, Galliano sau Vivienne Westwood, ale caror colectii sunt tocate marunt de presa. La doua sezoane de parade pe an si o multime de fashion-victims care vor sa fie care mai de care mai cool, scuzele isi au originea in nonconformism si dorinta de a inova. Creatii care contrazic bunul gust, ba chiar si bunul simt, dar care isi gasesc imediat sustinatori.

Oricum, ca in orice fel de disputa, exista cel putin doua parti care isi confrunta ideile, convingerile si argumentele. Asa incat, daca unii critica vehement rochiile sclipicioase, podoabele supradimensionate, sandalele cu talpi inalte de plexiglas, ramele de ochelari incrustate cu diamante sau strasuri, pompoanele si bluzele de voal asortate cu geci de piele, altii le promoveaza cu succes, modeland intr-un mod nefericit gustul strazii.

Tot in cadrul imbracamintei kitsch, am putea sa includem si imbracamintea din denim cu broderii colorate sau cu aplicatii de margele, combinatiile de nuante strepezitoare (de exemplu, fucsia cu galben lamaie si verde fosforescent), topurile imprimate cu model de bancnote, unele corsete gen lenjerie care te fac sa crezi ca persoana respectiva a uitat sa se mai si imbrace inainte de a iesi pe strada si multe altele.

Kitsch sau trendy?

Avalansa de sugestii, curente si opinii ale celor mai mari case de moda, ale specialistilor si ale celor care cred doar ca se pricep a dus invariabil catre o situatie haotica in care nimeni nu mai stie cum ar trebui de fapt sa arate o tinuta "corecta".

V-ati intrebat vreodata de ce manichiura frantuzeasca se potriveste in orice ocazie, de ce tuturor femeilor le sta bine in rochii negre si simple, de ce Lady Diana a placut tuturor sau de ce presedintii de stat poarta numai costume de culoare inchisa?

Simplitatea, discretia si naturaletea inseamna raspunsul la toate aceste intrebari. In schimb, exagerarea si falsul ne displac, ne irita si ne indeparteaza. In estetica, exagerarea si falsul definesc kitschul - acea pseudoarta, acel stil surogat numit mai simplu "prost gust".

De obicei, se face referire la kitsch in domeniul artelor: pictura, sculptura, arhitectura, design. Insa in zilele noastre, prostul gust invadeaza tot mai mult moda, mass-media si parca tot mai des, atitudinea.

Daca multi dintre criticii in domeniu disting intre bine si rau printr-un criteriu pe cat de ciudat pe atat de stupid - acela al pretului vestimentatiei sau al marcii - cum ramane cu cele care nu isi permit sa dea 5000 de euro pe o geanta spre exemplu? Se inscriu ele automat in "estetica uratului", a celor pentru care prostul-gust primeaza? Oare simtul estetic le este harazit doar celor care pot sa investeasca in mod considerabil pentru tinutele alese? Ei bine, nu, pentru ca, in absenta contului "gras" din banca putem totusi sa ne informam, sa stim ceea ce ne avantajeaza, ce ne place, ce urmeaza oarecum tendintele modei si poate intai de toate, sa reusim sa facem distinctia intre kitsch si trendy.

Tocmai din motivul complexului financiar despre care vorbeam multe femei cad in capcana achizitionarii unor produse care incearca sa copieze modele originale doar pentru a intra "in randul lumii". De aici "invazia" de reproduceri proaste ale gentilor Louis Vuitton, pantofii sport "Upma" sau bluzele "Mike". In plus, tricourile in zeci de culori care mai au si la fel de mult sclipici, imprimeurile cu model gen "cap de mort", inelele mari care se apropie vertiginos de tipul "ghiul" sau nuantele de par care nu reusesc decat sa-i dea acestuia un aspect degradat sunt doar cateva dintre tentativele de aliniere la curentele la moda.

Poate ca o alta ratiune pentru situatia la care se ajunge adesea este si accesul nelimitat la informatii generale care insa, de cele mai multe ori par a se contrazice paradoxal formand in mintea fiecareia un model care nu de putine ori este departe de cel real. Vedem zilnic adolescente cocotate pe niste pantofi uriasi care nu numai ca nu li se potrivesc dar le si modifica mersul aproape hilar sau femei mature cu maiouri cu inscriptii cel putin stranii daca le raportam la ceea ce ar fi trebuit sa transmita.

Exista de asemenea si o tendinta generala de imitare a starurilor preferate in privinta vestimentatiei uitand aproape intotdeauna ca look-ul de scena este facut anume pentru contextul respectiv, nicidecum pentru transpunerea acestuia in cotidian. Totusi daca facem o listuta, nu mai mare decat cea cu care plecam deseori la cumparaturi, cu cele cateva must have-uri ale anului 2007 lucrurile nu par deloc "alambicate": culorile vedeta galben si verde, imprimeurile in buline, gentile supradimensionate sau posetele plic, modelele retro specifice anilor '60 si materialele vaporoase, care "cad bine". De aici incolo, diversitatea depinde exclusiv de propria imaginatie, de personalitate, silueta, stil de viata etc. Nu brandul, nu eticheta cu pretul exorbitant sau asemanarile cu persoanele publice hotararasc daca intram sau nu la categoria "bine imbracate" ci simtul estetic, combinatiile interesante si unoeri, modestia.

Invatati deci sa puteti sa fiti voi inseva in fiecare clipa, sa va simtiti in largul vostru fara renumitele "haine de firma" si, cand kitschul isi croieste drum in preferintele voastre amintiti-va ca "less is more" si actionati in consecinta.

Moda intre kitcsh si kitcsh

Multi suntem trendy sau incercam sa fim in pas cu moda. Ne uitam la prezentari de moda atat la TV cat si pe site-uri specializate.Aici avem posibilitatea sa vedem foarte multe colectii corect realizate din punct de vedere stilistic dar in acelasi timp gasim si multe copii ale produselor originale. Cand acestea depasesc o anumita limita ne confruntam cu asa numitul fenomen kitsch pe care il regasim atat in lumea modei cat si in cotidian.

Kitsch-ul în viaţa de toate zilele

Nu cultura sau incultura sînt relevante în această privinţă, ci pretenţia de a părea ceea ce nu eşti. Ceea ce este autentic poate fi supărător, blamabil, monstruos chiar, dar nu kitsch.

Dat fiind acest caracter imitativ, nu numai că noţiunea de care vorbim nu este opusă celei de modă, ci de obicei i se suprapune, confundîndu-se cu ea, cu "moda zilei". Kitsch-ul, raportat la diferitele sfere de activitate, pături sau categorii sociale este, dimpotrivă, prin natura lui arhiconformist, mulîndu-se după morala, gustul, ideile predominante la un moment dat în anumite cercuri, grupări sau colectivităţi mai largi, în general lipsite de cultură.

Incununarea kitsch-ului in moda romaneasca

Ceea ce era anuntat ca un show spectaculos de moda “Plastic is fantastic” s-a dovedit a fi una din cele mai de prost gust prezentari din moda romanesca. Autoarea: stilista Gabriela Mirea a realizat pe loc vestimentatii din plastic,acestea purtate de vedete de carton, au aratat si mai ieftin decat trebuia.

Show-ul de moda “Plastic is fantastic” derulat intr-un club din Bucuresti s-a dovedit a fi o incununare a kitsch-ului. Cel putin asa au sustinut spectatorii prezenti la eveniment.

Stilista Gabriela Mirea a realizat pe loc rochite, lenjerie intima si accesorii din materiale plastice cu care au defilat tot soiul de vedete de carton.

Defilarea grotesca le-a sterpezit dintii si privirile spectatorilor, nu doar prin culorile stridente si materialele gen punga de gunoi, ci si prin atitudinea ieftina a modelelor de pe catwalk.

In continuare sunt prezentate forografiile din cadrul perzentarii care, in ochii publicului, a fost catalogata drept “kitch”.

  Cel mai important este sa invatam sa alegem lucrurile care ne avantajeaza si sa fim selectivi cu informatiile pe care le primim.

Inspirandu-ne, nu imitand, si folosindu-ne de propria noastra imaginatia pentru a crea combinatii interesante, cultivandu-ne gustul si simtul estetic ne putem forma un stil personal original. Nu trebuie sa uitam ca modestia, discretia si naturaletea au o contributie insemnata la incercarea noastra de a ne forma acest stil, prin care vrem sa fim vazute ca niste femei bine imbracate.